Inerţial, repetat

Am luat de pe raftul de sus

cana de lut ars

în care îmi ţineam cândva penele

şi am umplut-o cu lumină,

să-mi ţină de urât

pe drumul lung până la capăt.

Am îndesat în rucsac

câteva gânduri legate în piele,

câteva cochilii măcinate de dor,

pe tine-nchis într-un bulgăre de vise

şi sufletul meu greu de iubit.

Plecată-s demult…

doar mă întorc când şi când ,

să simt apăsarea ca de arcadă

părăsită sub un pod de piatră ,

cu care mă întâmpină viaţa,

ştergând cu uitare

toate durerile ce-au fost.

Plec iar şi iar spre departe,

cu albatroşii oţelii

care îmi arată drumul

şi mă întorc în fiecare seară,

numărând paşii, măsurând golul,

rotindu-mă buimacă înainte şi înapoi,

mă surp înăuntrul spiralei ,

repetat, inerţial…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s